miercuri, 30 mai 2012


“Mi-e dor de tot si in acelasi timp de nimic…” (copy / paste)

Ma “bate” tastatura, intunericul din camera ma cheama la somn si insomnia ma trimite in bucatarie sa mai fumez o tiagra. Mi-am dat seama de curand ca sufar de insomnie, asta am observat intr-o zi in oglinda ca cearcanele mele aveau cearcane, si m-am hotarat sa dorm mai mult…nu am reusit.
Nu am ganduri negre care nu ma lasa sa dorm, nu am cosmaruri, am doar idei…unele bune, altele mai putin realiste si cele din urma pe care nu as vrea sa le mentionez.

Sunt zile pe care nu le suport si zile pe care le vreau inapoi…sunt minute pe care nu le mai respir si secunde pe care le uit…sunt anotimpuri pe care as vrea sa le scot din calendar si ploi de vara pe care as vrea sa le transform in zile de ianuarie.
Sunt nopti care nu si-au pierdut parfumul…sunt tigarile uitate in scrumiera si lasate sa arda…sunt zambete si lacrimi din ultimul sarut…
Sunt dimineti cand as vrea sa refuz sa ma trezesc sa imi inchid alarma…sa spun hotarat “Azi nu vreau sa ma ridic din pat”…sa ma intorc pe partea cealalta, sa imi afund nasul in parul tau si sa adorm…
Ultima data m-ai intrebat ce imi place asa de mult la tine…raspunsul meu: Nimic!

Dar in alt timp mi-e dor de tot.


 Al tau mereu,
             Eu

luni, 21 mai 2012

E ultima...


E ultima…
            Mi-am aprins tigara mi-am pus gluga in cap si am plecat spre Colina…e ultima data, e ultima persoana, e ultima zi, e ultima tigara…am mai tras un fum, jarul mi-a ars degetul aratator, nu-mi venea sa cred ca terminasem de fumat “ultima” tigara…
            Eram in transa…plecase din camera luandu-si cu ea, de data asta, si parfumul pe care de fiecare data il lasa sa-mi inunde visele si hainele…mi-am turnat un pahar de vodka…e ultimul…dupa cateva ore sticla era goala…mi-am aprins o tigara si imi doream sa ma metamorfozez in sticla pe care o priveam, sa fiu gol si transparent.
            Asa ca daca in fiecare “e ultima…” exista mereu un inceput, iar azi nu va mai fi azi decat pentru cateva minute…trebuie sa ma hotarasc cand sa incep sa spun de maine ca “e prima data”! Sa incept de la sfarsit si poate ca daca o sa incep cu finalul o sa ma pierd in continut ca sa nu pot afla niciodata inceputul…
            Azi sunt ilogic…mai sunt doar cateva minute si se va schimba in maine…eu voi ramane la fel de illogic, blocat in azi…
            Ma intebai intr-o zi de ce nu scriu mai mult, de ce nu scriu o data la 2-3 zile…raspunsul e simplu, dar daca ar fi sa-ti raspund ar insemna sa nu mai am de ce sa scriu, asa ca pastrez raspunsul pentru mine sau pentru data viitoare.
            Al tau mereu eu,
                          Eu
            P.S. Cred ca am sa traduc complet si titlul blogului...

marți, 1 mai 2012

Scrisoare catre suflet


Scrisoare catre suflet,

“Mereu am impresia ca stiu ce sa scriu, dar de cele mai multe ori nu stiu cum sa scriu!”
Acum cateva zile am vazut o postare ce prezenta poza unui baietel care radea cu gura pana la urechi iar sub poza era urmatorul text : “Oare daca te-ar intalni copilul care ai fost ar fi mandru de barbatul care esti! ” sau ceva de genu… Mi-am adus aminte ca eu niciodata nu mi-am imaginat ca o sa ajung “baiat mare”, ca o sa am responsabilitati, un job, o relatie care sa dureze mai mult de  3 luni, etc.
Daca acum m-as intalni cu copilul care eram acum 10 ani, mai mult ca sigur ca ar fi mandru de mine, am ajuns tot ce el nu credea ca o sa ajunga…probabil ca ar fi dezamagit de faptul ca nu sunt inginer, ca inca fumez si ca nu mai stiu sa visez cu ochii deschisi…dar in rest cred ca ar zambi pana la urechi si mi-ar spune : “Bravo ma!”. Ar intelege probabil ca nu sunt director la vreo firma, ca nu am BMW si inca nu am proprietatea mea personala…

Dar,

Am alaturi oameni care imi ofera totul, si chiar daca oamenii astia vor pleca, vor veni altii, am alaturi luptatori de la care invat ca fiecare zi e altfel si ca fiecare clipa e mai alba sau mai neagra, oamenii care ma fac sa tresar cand ii vad, oamenii care m-au iertat sau ma vor ierta, am oamenii care au rabdare sa asculte aceleasi porcarii de 100 de ori si de fiecare data rad, am oamenii cu care pot fuma o tigara fara a discuta de viitor sau trecut, sunt oamenii care ma iubesc sau m-au iubit…am multe de spus…

Totul se leaga de oamenii pe care ii ai langa tine…restul se plateste prin MasterCard.
Sunt oamenii fara de care blogul asta nu ar fi exista, si de care imi este foarte dor!

Al tau mereu eu,
                Eu

miercuri, 18 aprilie 2012

Scrisoare de acasa,


Scrisoare de acasa,
Zambetul tau nu e ca zambetul meu…
Am reusit o performanta personala anul acesta, dupa 6 ani in care am sarbatorit Pastele pe unde am apucat, intr-un final am ajuns sa-l petrec si acasa. Nu cred ca va fi partea cea mai interesanta, dar pentru mine reprezinta o performanta si mi-am dat seama ca uneori e mai bine sa fi acasa decat oriunde altundeva…
Azi mi-am numarat pentru prima data pasii de la locul de fumat pana la birou, am simtit cum peretii se strang in jurul meu si ca nu mai stiu nimic…
Azi am aflat ca daca nu ai persoanele potrivite la locul potrivit si la momentul potrivit, inseamna ca nu esti omul potrivit sa fii acolo.
            Acum un an si ceva de zile am inceput sa scriu pe blog, imi amintesc ca era o seara de martie si ca ploua ingrozitor…tocmai vorbisem cu tine la telefon si m-am hotarat sa scriu ceva si uite asa a aparut “Sunt multe lucruri pe care nu le intelegem, majoritatea se intampla "ieri"...” .
            Imi amintesc ca mai intai am scris titlul blogului in romana si apoi m-am chinuit sa-l traduc…iar dupa ce l-am tradus, m-am hotarat sa-l schimb cu cel de acum…apoi mi-am propus sa-ti scriu in fiecare zi, dar nu am reusit sa ma tin de cuvant…
           Stiu ca de fiecare data astepti sa scriu ceva nou si sa las de fiecare data continuare in loc de sfarsit…
          Acum stiu ca fumezi o tigara (nu “tigare” cum am auzit ca se mai zice prin alte parti) si citesti ce am scris aici…
            Mereu am impresia ca stiu ce sa scriu, dar de cele mai multe ori nu stiu cum sa scriu!

            Al tau mereu,
                         Eu
           

duminică, 11 martie 2012

« Orice e posibil cand stii sa vrei »

Am sters trei fraze pana acum.
            Eu nu scriu pentru mine, eu nu am rabdarea sa-mi scriu mie, nu cred ca am ce sa-mi scriu, sau poate am uitat sa-mi scriu mie. De cele mai multe ori imi zic ca de ACUM o sa-mi scriu mie, dar sfarsesc prin a minti si scriu doar ce imi trece prin cap, ma mint mereu.
            Ma simt stors de idei (nu mai sunt idiot), secat de viata si obosit de culori… Ma simt de parca nu mai stiu cum sa vorbesc.
            Poate ma deprima si vremea de afara, e a doua oara luna asta cand revine iarna, am mainile inghetate si buzele crapate de frig.
Astept primavara, astept sa vad copacii verzi, sa ma “topeasca” cand ies in fata caminului sa beau cafeaua de dimineata la ora 12:00, cafeaua aia facuta la ibric si indulcita cu zambetul tau. Sa fumez ultima tigara din pachet aprinsa cu ultimul bat de chibrit, sa nu stiu daca e luni sau joi, sa stiu doar ca e AZI si ca maine o sa ma trezesc in bratele tale. Sa nu vreau nimic de la viata, sa-mi soptesti la ureche ca o sa fie bine ca iarna a trecut si nu mai vine…
             
          Sa ma bati la cap ca vine primavara si ca trebuie sa-mi cumpar umbrela si bascheti.

         Sa mergem la librarie a cumparam un caiet de 100 de file, un set de carioci…sa ne apucam sa desenam pe coperta zambete, nopti pierdute, pliculete de ceai, cutia de amintiri, pachetul gol de tigari, melodiile cantate la chitara, zambetul tau, bancurile mele, pasi de vals din gara, o dimineata de vineri…  Apoi cu un creion ros la capat sa insiram rand pe rand numai minciuni care mai de care mai gogonate, pana la ultima pagina iar cand am ajuns la final sa-l rasfoim pagina cu pagina si sa stergem cu guma minciunile care s-au transformat in amintiri.
            Al tau mereu,
                        Eu

duminică, 19 februarie 2012

Cat de greu e sa respiri?


Se spune ca oamenii care ies in calea noastra sau pe care ii intalnim sunt “trimisi” cu un scop…
Era o zi de iarna cand un om pe care cred ca il stiam de doar cateva ore imi spunea cu atata seninatate si sinceritate in suflet ca intotdeuna o sa-i uitam pe cei care ne-au ajutat si niciodata nu o sa uitam pe cei care ne-au facut rau, deoarece rau nu se uita niciodata…
Pe moment imi venea sa-l pocnesc, sa-l calc pe cap…e ca si cum cineva iti spune ca alb e de fapt albastru, numai tu l-ai vazut alb pentru ca esti mai idiot!
Apoi am inceput sa respir!
Am inceput sa vad “culori” si oameni care meritau atentia mea, oameni care aveau ceva de spus, oameni care ma faceau sa cred, oameni care m-au invata sa zambesc si poate cel mai important cum sa-i fac pe altii sa zambeasca!
Au fost, sunt si vor fi oamenii de care am nevoie zi de zi, sunt Ei cei care prin defectele lor devin perfecti…iar prin perfectiunea lor devin amuzanti.
Ma opresc aici, iar de data asta nu e din cauza ca nu mai am idei…ma opresc pentru ca nu are rost sa-ti explic ce inseamna sa poti respira prin altii, sa vezi pata alba din Marea Albastra.
Si m-am tot gandit…ce rost mai are sa scriu…pentru ce?
Al tau mereu,
               Eu