Se spune ca oamenii care ies in calea noastra sau pe care ii intalnim sunt “trimisi” cu un scop…
Era o zi de iarna cand un om pe care cred ca il stiam de doar cateva ore imi spunea cu atata seninatate si sinceritate in suflet ca intotdeuna o sa-i uitam pe cei care ne-au ajutat si niciodata nu o sa uitam pe cei care ne-au facut rau, deoarece rau nu se uita niciodata…
Pe moment imi venea sa-l pocnesc, sa-l calc pe cap…e ca si cum cineva iti spune ca alb e de fapt albastru, numai tu l-ai vazut alb pentru ca esti mai idiot!
Apoi am inceput sa respir!
Am inceput sa vad “culori” si oameni care meritau atentia mea, oameni care aveau ceva de spus, oameni care ma faceau sa cred, oameni care m-au invata sa zambesc si poate cel mai important cum sa-i fac pe altii sa zambeasca!
Au fost, sunt si vor fi oamenii de care am nevoie zi de zi, sunt Ei cei care prin defectele lor devin perfecti…iar prin perfectiunea lor devin amuzanti.
Ma opresc aici, iar de data asta nu e din cauza ca nu mai am idei…ma opresc pentru ca nu are rost sa-ti explic ce inseamna sa poti respira prin altii, sa vezi pata alba din Marea Albastra.
Si m-am tot gandit…ce rost mai are sa scriu…pentru ce?
Al tau mereu,
Eu
fiecare om are un rost si este special in felul lui...dar exista intr-adevar si acele persoane care intra intr-un mod ciudat in viata ta, te fac sa iti spui "nu imi vine sa cred" cu un zambet pe fata iar daca ar fi sa plece ai realiza la un momentdat ca ti-au lasat un gol. nu ai intelege de ce pentru ca poate pentru tine era doar un "prieten" sau o "prietena" dar ... :)
RăspundețiȘtergere