Am fost şi am rămas ceea ce psihologii numesc un "animal afectiv". Adică n-am ştiut niciodată, cum nu ştiu nici acum, ce inseamnă "a fi obiectiv". Cum ar putea un om să se golească de sine, de amintiri, de impresii, de emoţii, pentru a fi deplin "obiectiv"? (Octavian Paler)
Nu despre citatul de mai sus as vrea sa vorbesc, dar mi-a placut si am inceput cu el…nu are nici o relevanta.
Incep prin a spune ca ai avut si ai dreptate (urasc sa recunosc asta), si pentru ca nu mai am cum sa-ti spun, am preferat sa scriu in speranta ca vei citi sau nu vei citi niciodata.
Sunt un las (cu “l” , nu cu “L”) pentru ca imi place asa cum sunt eu, pentru ca incerc si stiu ca pot sa fac mult mai mult, dar rutina, obisnuinta si comoditatea ma impiedica sa fac mai mult. Sunt las pentru ca nu spun lucrurilor pe nume… toate clipele traite au un nume.
In speranta ca o sa ma trezesc (mi-e frica sa-mi dau “restart” pentru ca nu mi-am salvat unele persoane, amintiri, lucruri importante, trebuie sa-mi creez un “folder” nou pe care sa-l numesc EU) si o sa o iau de la inceput, inceput pe care il vad incert si timid. De ce inca mai aman momentul? Ei bine, inca traiesc cu speranta ca se poate imbunatati situatia de acum…
Mi-am uitat ideile…o sa revin sa-ti mai povestesc!
Al tau,
Eu
