Nu mai stiu in care seara m-ai intrebat ce senzatie aveam la fiecare decolare…mi s-a parut ciudata intrebarea, dar nu forma ei sau faptul ca m-ai intrebat...doar ca majoritatea oamenilor au curiozitatea sa te intrebe direct despre “senzatia” de zbor.
Aveam o perioada cand imi era teama sa spun ca zbor, de ce? Imi era teama de intrebarea “Si cum e cand zbori?” , mult timp nu am stiut ce sa raspund, deoarece raspunsul continea de cele mai multe ori doua explicatii amestecate, una a senzatiei psihice pe care o aveai si una care tinea doar de tehnica de zbor. De aceea nu stiam sa explic…senzatia nu aveam cum sa o descriu in cuvinte, tehnica trebuia explicata de la “litera A”.
Hai sa-ti povestesc o dimineata de toamna:
Adidasii imi erau unzi leoarca de la roua de dimineata, imi bausem ness-ul facut cu apa rece si imi asteptam linistit randul pentru prima lansare…era ce-a mai frumoasa zi de septembrie.
Te echipezi cu parasuta de urgenta, te asezi confortabil in scaun…te “legi” in chingi, treci flaps pe pozitia a doua, verifici altimetrul sa fie calat pe 0, verifici comenzile din mansa si paloniere si inchizi cabina. Primesti “semnalul” de clansare cablu si dai OK-ul, apoi cablul se intinde in fata ta…simti smucitura in cabina si respiri adanc. Te gandesti ce frumoasa e padurea, te gandesti la viteza de decolare si cum sa faci declansarea cat mai sus…”azi declansez la 380 de metrii” mi-am spus!
Simti iarba cum mangaie burta planorului, te desprinzi, tragi putin de mansa, viteza creste 60-70-100 km/h si atunci tragic progresiv de mansa pana stabilizezi viteza la 110-120 km/h…esti cu ochii pe altimetru… urca…20-30-40-50-60metrii, uiti de viteza… 130km/h…
“…Mai trag putin de mansa si atunci simt o smucitura puternica, apuc manerul de declansare (injur cablul) trag cu putere de doua ori. Sunt liber, ma uit in fata si vad cerul, ma uit la viteza si eram intr-un semipicaj pe coada, viteza fuge la 50 (da, aveam sub viteza de angajare) si urmatoarele 2 secunde din viata mea mi se par minute. Imi aduc aminte de cazul de urgenta (vedeam foaia scrisa cu doua zile in urma in fata ochilor) Imping de mansa puternic, flaps pe 0…sunt cu “capul in pamant”. Imediat viteza imi urca la 100 km/h , scot flapsul pe 3, vad iarba din ce in ce mai aproape…trag incet, incet de mansa…vad linia orizontului, iarba ma mangaie din nou pe “burta” ating pamantul cu ambele roti, scot frana si ma opresc…
Ma desfac din chingi, ma duc la coada planorului, verific bechia si apoi ma asez pe iarba…se dusese doza de adrenalina si am inceput sa tremur…mai aveam o tigara… “
A fost ultimul zbor pe care l-am facut acasa…a fost ultima tigara fumata pe aerodrom…si ultima zi cand am simtit cu adevarat ca zbor.
Si acum cand inchid ochii imi imaginez zborul acela complet…
