Eu am invatat ce e dragostea intr-un pat de camin!

Am aflat la stiri ca oamenii inca se mai intreaba: “ce e dragostea?”

Eu am invatat ce e dragostea intr-un pat de camin!

Imi amintesc si acum parul ei negru si ochii albastri spre gri, in noaptea aceea am invatat doua lucruri…ce isi doreste o femeie si cum sa pierzi un prieten.

Mi-am dat seama tarziu ca nu am aflat nimic, pentru ca fiecare poveste avea o alta “printesa” si un alt regat care trebuia cucerit, asa ca am invatat sa ma lupt si sa castig fiecare batalie cu “acel” zmeu imaginar sau real.

Nu o sa incep cu “a fost o data ca niciodata…” , eu o sa incep cu “in dimineata urmatoare aveam examen la Antropologie Culturala…” si asa am inceput totul. Asa a inceput totul…prin ea, prin ea care nu as vrea sa citeasca randurile astea (zambesc).

Poate ca o parte din voi v-ati intalnit dragostea pe strada, club,  party sau la teatru…

Eu nu mai stiu cand mi-am intalnit dragostea, dar stiu cand am “invatat” ce e dragostea.

P.S. Poate te intrebi de ce nu am mai scris, sau poate nu te mai intereseaza…

Al vostru mereu,

              Eu

RESTART !! by Danut Irinel Petre

RESTART !!

E ora sapte pm
Mananc samanta , disper
Sar in cizmele de guma
Evadez din cartier
Va sun pe toti ,
Raspundeti morti
Va iau din pijamale
Ca doar nu v-am tras la sorti
Plecam pe munti
Fara bani pe tren
Vine nasu ne coboara
Dar noi ne pisam pe el
Din gara-n gara
Noi o ardem pana dimineata
Facem cheta de-o cafea
Ne pisam pe ea de viata
Arestam un sac sa zboare
Pe partia din Sinaia
Arestam si un colac
Dar la vara , in Mamaia
Trantim mucii in fasole
Si cred ca e de la frig
Telefoanele ne suna
Sefii au innebunit
i-anuntam ca suntem toti
in concediu medical
si ca ne bagam piciorul
in sistemul monetar
iata-ne lihniti de foame
treispe , ziua este marti
ghinion avem destul
sa ai cu cine sa-mparti
reintorsi la domiciliu
ne-nstristam inca din gara
ca n-avem bani de tramvai
nici pozitie sociala
ne ramane sa speram
la gang-bang prin sacrificiu
schizofrenici sa fumam
in toiag la vreun ospiciu !!!

Regizorul unei clipe.

            Regizorul unei clipe.

            Dimineti de toamna fara tine, mirosind a fum de lemn si ceata. Dimineti din zile scrise cu cerneala de tus negru si desenate cu umbre de carbune pe o bucata de ziar mototolit.

            Nopti in care tu sau eu visam stele ascunse in meniul, rupt cu copertile tocite de timp si de sutele de maini care l-au rasfoit, unui restaurant ascuns in centrul vechi al orasului.     

            …motivul pentru care as refuza sa te sarut dimineata cand dormi, cand evit sa te tin de mana atunci cand ne plimbam pe strada pavata cu desene facute cu creta alba. Asa ca din frica mea mea de a te cunoaste, din refuzul de a te saruta si egoismul de a strange mana ta in mana mea, nu mai raman  decat desenele trasate cu creta pe asfalt care oricum se vor sterge la prima ploaie.

           

            Al tau mereu,

                         Eu

Ramas bun ! by Danut Irinel Petre

Ramas bun !

Printre sticle de-alcool
Si lacrimi ce au curs
Raman un purtator
Al zambetului plans

Printre ranjete seci
Menite sa-njoseasca
Fiinta-mi trecatoare
Lipsita de speranta

Raman cu capul sus
Loviti-ma cat vreti
Inima mi-este franta
Patrunsa de sageti

Cu dintii inclestati
Surasul meu nestins
Cu riduri vechi si noi
Si trup de neatins

Va las sa-nfulecati
Cu ganduri necurate
Necazurile-mi dulci
Ca sare din bucate

Va las bolnavi mintal
Murind dupa averi
Si plec sa imi gasesc
Linistea nicaieri !!

Prima ploaie de toamna...

Cand pui punct in loc de obisnuitele trei puncte.

Este momentul cand vrei sa mai scrii ceva, dar nu mai stii ce, este ora aia din noapte cand de atatea ori te-ai ridicat din pat te-ai asezat la birou si ai inceput sa tastezi bune si nebune, citesti…apoi stergi, si o iei de la capat.

Imi spunea cineva ca eu nu stiu ce vreau…i-am zambit ironic. Pana la urma i-am dat dreptate. Nu stiu ce vreau… cand nu vrei sa intrii in rutina, cand nu vrei sa te “hranesti” cu stres, cand ajungi acasa si te relaxezi…cand iti inchizi aplicatia si iti spui “imi bag piciorul, e si maine o zi!”, cand inca mai rezisti si faci fata sistemului care incearca sa te “inghita” putin cate putin, zi de zi.

Asa e…se intampla des cand iubim filosofia, dar il uram pe filosof.

******************************

            Acum o sa-ti vorbesc despre mucuri de tigara stinse in scrumiera, despre cafeaua fara lapte si despre o alta poveste …

            Despre o poveste care nu are actiune prezenta sau viitoare…despre un autor care isi uita  pagina scrisa pe jumatate in masina de scris si o parte din manuscris inchis in sertarul biroului.

            Este povestea lui, a autorului, care nu stie daca vrea sa continue sa scrie, sau sa dea foc paginilor scrise pana acum…este in dilema, nu stie daca sa o omoare pe ea. Da, sa o omoare pe ea, care l-a innebunit pe el…sau sa-l omoare pe el, cel care a facut-o pe ea sa sufere.

            Si nu stie cine a suferit mai mult, cine inca sufera mai mult, inca nu s-a hotarat daca o sa-i aduca impreuna sau sa le desparta destinele pentru totdeuna. Isi simte personajele captive intr-un film de Woody Allen, unde de la final el ramane pe banca in parc, iar ea intarzie sa apara.

            Ar vrea sa-i intalneasca pe amandoi, sa ii scoata la o cafea, sa-si ceara iartare iar apoi sa-i elibereze, dar pana la final mai sunt multe pagini de scris.

            Al tau mereu,

                         Eu

"Doar tu" @petre danut irinel

Doar tu 2

Doar tu imi dai culoare
Cand pensula lipseste
Ma faci sa ma rabdare
Cand inima-ti graieste

Doar tu imi lasi fiinta
Sa rabde in declin
Si imi alungi dorinta
Ce tinde spre delir

Provoci al meu dezastru
Si-mi spulberi fortareata
Darami negura noptii
Arzandu-mi dimineata

Doar tu strapungi ardoarea
Hapsana amazoana
Si lasi in urma ta
Suflet zdrelit de rana

Se va intoarce roata
Lui Horea sau Crisan
Si te voi da pe gratis
Arvuna lui Satan

Nu-mi va pasa nici mie
Cum nu-ti pasa acum
De sufletul pereche
Ce il transformi in scrum
@petre danut irinel

"Versuri fara nume" de Petre Danut

Pentru bunicul meu

mi-e dor de tine si de sfatul tau
caci imi spuneai mereu : “sa fii cuminte”
si-n creier ma loveste un ecou
caci tu mi-ai fost mai mult decat parinte

chiar daca ai fost tata pentru tatal meu
nici pentru mine n-ai fost mai prejos
eu te-am iubit si martor mi-este Dumnezeu
si chiar de nu mai esti,iti raman credincios

la poarta raiului de-as fi interogat
“cu cine-ai vrea tu sa vorbesti copile?”
Cu siguranta dintre cei pierduti
Bunicule,eu te-as chema pe tine

n-ai apucat sa ma privesti matur
si te-ai grabit sa parsesti a ta-ncapere
cand eram doar un pusti fara cusur
am ramas pentru tine basm ,fara-ncheiere

tin sa te-anunt si sper sa ma auzi
ca am crescut si sunt independent
iti multumesc ca m-ai facut de mic
problemelor sa pot sa le tin piept

si stii ca as opri in loc elvetienii
as farama si ceasurile lor cretine
caci cea mai pretioasa dintre toate-i
o ultima secunda ce o-mpart cu tine

@petre danut irinel

"Versuri fara nume" de Petre Danut

       

Esti tanara cadana
Cu fata-acoperita
Esti pura semiluna
In umbre invelita

Esti dimineata blanda
Torida amiaza-mi esti
Esti seara agitata

Si noapte ca-n povesti

Mirosul inodor
Tu ramai crezul meu
Zeita-n care cred
Iar eu , al tau ateu

Vizibil incolora
Iti vad acum zambind
Buzele tale stranii
De-un dulce insipid

@petre danut irinel

 

 

 

Aminte sa iei , sa nu-ti para rau
La ziua de ieri , si zambetul tau
Eclipsa totala in gandirea mea
Xerox de vise , mi-e prezenta ta
Arida fiinta , dar inca dulceaga
Nepasatoare , lasi zile sa treaca
Divina zeita , faci noaptea sa para
Risipa de negru , in zori de vara
Umede pagini zaresc de acum
La cap de penita si margini de drum
Acorduri de triste chitari intalnesc
Valsul ma-mpinge sa iti multumesc
Inca nu pot sa spun tot ce simt
N-ar avea sens ca sa dezmint
Iubita fiinta , cu bune si rele
Adio ti-as spune, dar e prea devreme !

@petre danut irinel

Vineri, dupa joi...

-          Cum reusesti?

-          Nu stiu, i-am raspuns dand din umeri…trebuie doar sa…

Da, trebuie! Apoi incet, incet, dispare indoiala…respiri, dar nu aerul proaspat care intra prin fereastra deschisa.

Iti lasi capul pe spate si privesti tavanul, atunci iti dai seama ca mai ai un perete in camera care se numeste tavan…dar de ce nu l-ai vazut pana acum? Mda, tavanul, ce bucata de perete interesanta…iti intorci privirea catre geam…acea minunata sticla in care ai vrea sa te transformi si prin care poti linistit sa privesti cerul…acel albastru care nu este infinit, este albastru pana la orizont.

Si inchizi ochii…si incepi sa visezi…

           

 Incepi sa visezi ca sa nu mai vezi tavanul…incepi sa visezi ca sa iti poti ridica din nou capul, sa poti aprinde urmatoarea tigara si esti sigur ca se va “fuma” si asta singura in scrumiera, te uiti la ceas si e tarziu…

-          Si totusi, cum reusesti? Bine…am inteles, nu vrei sa-mi spui…o sa te iert pentru ca ai reusit sa ma faci sa zambesc. Ma intorc sa visez!

Deschizi ochii si vezi tavanul…deodata auzi cum visele alearga galagioase prin camera, acele ganduri jucause pe care incercai, mai devreme, sa le zaresti dincolo de linia albastra a orizontului.

Te intorci speriat si privesti catre pat…prin atatea vise care te sufoca inca mai poti vedea un zambet.

Oare cum reusesc?

Ultima camera pe dreapta.

- Mdaaa, spuse el jucandu-se cu jarul din scrumiera care se incapatana sa se stinga, si acum?

- Vreau sa-mi povestesti, chiar asa, spune-mi o poveste…una pe care apoi sa o postezi pe blog…vreau sa stiu prima, vreau sa fiu prima care afla… Uite, daca vrei sa te ajut, o sa incep eu…

- Nu ai cum sa incepi tu, isi mai aprinse o tigara….

- Vrei sa-mi spui sau nu?

Era toamna si…

-Mereu e toamna la tine, macar schimba anotimpul, stii ca nu suport toamna, nu stiu ce iti place asa mult la anotimpul asta…ploua, e frig…brrrr! Eu vreau sa fie primavara…

- Primavara sufar de astenie si parca eu povesteam, de parca primavara nu ploua…

- Bine, era toamna…ce dracu ti-o place tie la anotimpul asta?

Era toamna si ploua afara…

-Stai, il opri ea, nu vreau sa fie frig, nu vreau sa ploua, vreau sa fie cald si soare, tu esti intr-un parc…

- Gata, ajunge, nu-ti mai povestesc nimic…vrei un ceai?

- M-am razgandit, zise ea, o sa-ti povestesc eu.

Era toamna si ploua afara , spuse ea privind prin geamul camerei, apoi sufla pe geam pana il aburi si scrise cu degetul, fara sa vada el, “era vara…” apoi sterse repede cu mana si zambi.

-Deci pana la urma te-ai hotarat, intreba el si puse cana de ceai pe masa, era toamna?

-Nu, era azi, raspunse ea hotarata, era acum…mai sufla o data pe geamul rece si scrise “acum”.