Vineri, dupa joi...

-          Cum reusesti?

-          Nu stiu, i-am raspuns dand din umeri…trebuie doar sa…

Da, trebuie! Apoi incet, incet, dispare indoiala…respiri, dar nu aerul proaspat care intra prin fereastra deschisa.

Iti lasi capul pe spate si privesti tavanul, atunci iti dai seama ca mai ai un perete in camera care se numeste tavan…dar de ce nu l-ai vazut pana acum? Mda, tavanul, ce bucata de perete interesanta…iti intorci privirea catre geam…acea minunata sticla in care ai vrea sa te transformi si prin care poti linistit sa privesti cerul…acel albastru care nu este infinit, este albastru pana la orizont.

Si inchizi ochii…si incepi sa visezi…

           

 Incepi sa visezi ca sa nu mai vezi tavanul…incepi sa visezi ca sa iti poti ridica din nou capul, sa poti aprinde urmatoarea tigara si esti sigur ca se va “fuma” si asta singura in scrumiera, te uiti la ceas si e tarziu…

-          Si totusi, cum reusesti? Bine…am inteles, nu vrei sa-mi spui…o sa te iert pentru ca ai reusit sa ma faci sa zambesc. Ma intorc sa visez!

Deschizi ochii si vezi tavanul…deodata auzi cum visele alearga galagioase prin camera, acele ganduri jucause pe care incercai, mai devreme, sa le zaresti dincolo de linia albastra a orizontului.

Te intorci speriat si privesti catre pat…prin atatea vise care te sufoca inca mai poti vedea un zambet.

Oare cum reusesc?