vineri, 7 septembrie 2012

Vineri, dupa joi...


-          Cum reusesti?
-          Nu stiu, i-am raspuns dand din umeri…trebuie doar sa…

Da, trebuie! Apoi incet, incet, dispare indoiala…respiri, dar nu aerul proaspat care intra prin fereastra deschisa.
Iti lasi capul pe spate si privesti tavanul, atunci iti dai seama ca mai ai un perete in camera care se numeste tavan…dar de ce nu l-ai vazut pana acum? Mda, tavanul, ce bucata de perete interesanta…iti intorci privirea catre geam…acea minunata sticla in care ai vrea sa te transformi si prin care poti linistit sa privesti cerul…acel albastru care nu este infinit, este albastru pana la orizont.

Si inchizi ochii…si incepi sa visezi…
           
 Incepi sa visezi ca sa nu mai vezi tavanul…incepi sa visezi ca sa iti poti ridica din nou capul, sa poti aprinde urmatoarea tigara si esti sigur ca se va “fuma” si asta singura in scrumiera, te uiti la ceas si e tarziu…

-          Si totusi, cum reusesti? Bine…am inteles, nu vrei sa-mi spui…o sa te iert pentru ca ai reusit sa ma faci sa zambesc. Ma intorc sa visez!

Deschizi ochii si vezi tavanul…deodata auzi cum visele alearga galagioase prin camera, acele ganduri jucause pe care incercai, mai devreme, sa le zaresti dincolo de linia albastra a orizontului.
Te intorci speriat si privesti catre pat…prin atatea vise care te sufoca inca mai poti vedea un zambet.

Oare cum reusesc?

miercuri, 29 august 2012

Ultima camera pe dreapta.


- Mdaaa, spuse el jucandu-se cu jarul din scrumiera care se incapatana sa se stinga, si acum?
- Vreau sa-mi povestesti, chiar asa, spune-mi o poveste…una pe care apoi sa o postezi pe blog…vreau sa stiu prima, vreau sa fiu prima care afla… Uite, daca vrei sa te ajut, o sa incep eu…
- Nu ai cum sa incepi tu, isi mai aprinse o tigara….
- Vrei sa-mi spui sau nu?

Era toamna si…

-Mereu e toamna la tine, macar schimba anotimpul, stii ca nu suport toamna, nu stiu ce iti place asa mult la anotimpul asta…ploua, e frig…brrrr! Eu vreau sa fie primavara…
- Primavara sufar de astenie si parca eu povesteam, de parca primavara nu ploua…
- Bine, era toamna…ce dracu ti-o place tie la anotimpul asta?

Era toamna si ploua afara…

-Stai, il opri ea, nu vreau sa fie frig, nu vreau sa ploua, vreau sa fie cald si soare, tu esti intr-un parc…
- Gata, ajunge, nu-ti mai povestesc nimic…vrei un ceai?
- M-am razgandit, zise ea, o sa-ti povestesc eu.
Era toamna si ploua afara , spuse ea privind prin geamul camerei, apoi sufla pe geam pana il aburi si scrise cu degetul, fara sa vada el, “era vara…” apoi sterse repede cu mana si zambi.
-Deci pana la urma te-ai hotarat, intreba el si puse cana de ceai pe masa, era toamna?
-Nu, era azi, raspunse ea hotarata, era acum…mai sufla o data pe geamul rece si scrise “acum”.


joi, 23 august 2012

12:48


“In fiecare zi depasim un trecut traind un prezent al carui viitor nu vrem sa-l intelegem” (copy/paste)
                 
         "Scoate-ma din lumea mea" mi-a zis intr-o zi cand priveam pierdut si visator,cerul pe care il iubeam atat de mult."Alunga-ma din TOT si arata-mi ca viata poate fi mai mult decat o simpla umbra" . Am continuat sa privesc cerul apoi m-am intors catre ea si un impuls pe care nu l-am putut stapani m-a facut sa ma “deschid” ca o carte." Eu sunt alfel, iubesc, rad, traiesc fiecare clipa la limita, dar tot ce fac pun inainte intr-o balanta a sufletului". Privirea ei calda,deja ma asalta cu intrebari mute iar eu ii dadeam raspunsuri vii, si apoi am tacut amandoi. O fascina mai mult haosul din jurul meu decat calmul de care dadeam dovada, iar acel drac ingeresc incerca sa ma faca sa-mi "vand sufletul" in schimbul unui imposibil care se derula intr-o data trecuta pana intr-un viitor inexistent pentru noi. Am sarutat ingerul de langa mine, si i-am spus: "Am avut nimic si am pierdut totul!". M-a contrazis cu aceiasi repeziciune cu care ma facuse sa cad in visare, soptindu-mi la ureche: "Niciodata, nimic nu este intamplator!" Am tacu amandoi...

De aici te las pe tine sa continui…

31 martie 2008



Nu mai stiu ce raspuns am primit...nu cred ca am vrut sa primesc.

Al tau mereu,
           Eu

duminică, 19 august 2012



Se spune ca in fata zeilor suntem nemuritori deoarece ne raman amintirile…
Se intampla sa vrei sa traiesti de doua ori acelasi lucru, dar cum am mai spus viata este facuta din clipe nu din zile, luni si ani.
Se intampla sa vrei sa fie iar primavara si sa fi la fel de nepasator si poate mai atent la ce se intampla, vrei sa simti iar mirosul copacilor infloriti sa nu dormi noptile si vorbesti numai tampenii si oamenii sa te asculte si sa viseze cu ochii deschisi.
Vrei sa visezi si tu ochii deschisi, apoi sa te trezesti pe bulevard numarand dalele de piatra pana ametesti, te trezesti cu capul in nori cu nasul in esarfa atunci observi ca norii tai sunt mai aproape decat norii celui de langa tine.

Si atunci ti-e dor sa zbori.

Dar e primavara si te loveste astenia si crezi ca nu mai poti face nimic…simti ca esti asa de mic incat poti intra intr-o cutie de chibrituri…
Atunci vine cineva, te scoate de acolo si iti spune ca e august, ca mai e putin si se sfarseste vara, iar primavara cu martie al ei a trecut de mult…iti spune ca ai visat, te intoarce cu gandurile pe pamant, iti aseaza in fata o ceasca de cafea isi aprinde o tigara si se ascunde in cercuri de fum.

Si de acum ce o sa fie?

Eu nu mai stiu ce sa scriu…

Al tau mereu,
            Eu

luni, 30 iulie 2012

Intr-un sfert de clipa…


Intr-un sfert de clipa…

 atunci m-am indragostit de tine…la inceput imi era frica…cum sa ma indragostesc…cine, eu?
Sau ma gandeam ca este doar un sentiment care venise la pachet cu mahmureala cauzata de cheful care tocmai se incheiase…
Te simti ca studentul din anu’ 4 care sta pe treptele facultatii si evita sa intre la examen…stie ca a invata, cu doua saptamani, este a cel putin 5-oara cand da examenul asta si de fiecare data il pica…si se intreaba cum? Dar el ca si mine nu stie ca examenele nu se iau daca inveti 1000 de pagini de teorie…exmenele se iau atunci cand tocesti cel putin 100 de pagini de exercitii…si uite aici ne omoara partea practica.
Dorinta exista, sau cel putin asa lasam impresia pentru ceilalti, ceilalti care sunt parte din noi si de cele mai multe ori nu au un cuvant final de spus, asa ca am ramas doar noi…suntem ca intr-o piesa de teatru grec, avem masti vesele, masti triste, si le tot schimbam, fie pentru a tine publicul in tensiune…
Sau doar asa, ne folosim de masti pentru ca nici unul din noi nu-si mai cunoaste replicile, si e greu sa inventezi o replica pe loc, e frica raspunsului pe care il vei primi inapoi.
Ne folosim de masti si mimam urmatoarea replica.
 In final dupa ce cortina se va lasa si noi o sa plecam acasa, vor ramane pe scena doar mastile vesele si triste asteptand urmatorul rol.

Al tau mereu,
           Eu

duminică, 24 iunie 2012

Vorbele trecute prin viata mea. Partea a doua.


S-a oprit putin in scara blocului, avea un gol in stomac si simtea ca nu mai poate sa respire…scoase cheia din geanta, se apropie de usa si si-a lipit urechea incet de lemnul rece.
            Nu auzi nici un zgomot inauntru asa ca intra…camera era asa cum o lasase, respira adanc si s-a dus in bucatarie sa-si faca o cafea inainte de a incepe sa-si impacheteze hainele si lucrurile…traversa camera si deschise geamul, lua scrumiera de pe masuta si o goli in cosul de gunoi apoi puse apa la incalzit.
            Incerca sa nu planga, scoase telefonul din buzunar si forma numarul “Momentan abonatul…”…apoi se gandi ca face o prostie ca nu mai are nevoie de el…de fapt vroia sa-i arate ca e fericita ca nu i-a simtit lipsa deloc…si ca ea este o femeie puternica si fara el…vroia sa-l loveasca, sa-l raneasca…sa-i spuna ca intr-o seara a intalnit intr-un bar un necunoscut si s-a culcat cu el…vroia sa vada cum o sa planga, cum o sa cada in genuchi si o s-o implore sa ramana…
          Stia ca el nu o sa faca asta, si nici ea nu vroia ca el sa faca asta…vroia sa faca cumva sa fie ca la inceput…daca ar fi avut puterea sa stearga cateva luni din calendar din viata lor, din univers…nu putea sa faca asta. Isi aprinse o tigara si se aseza pe canapea, se intreba de cand oare nu a mai venit el pe la garsoniera.
            Deschise dulapul si lua una din camasile lui, incepu sa se dezbrace si se imbraca cu ea…simti cum un fior rece ii trece prin corp, era camasa lui preferata in care ea dormea cand el nu era acasa. Isi mai aprinse o tigara, se intreba de ce nu a venit inca sa-si ia lucrurile…trecusera doua luni de cand s-au despartit.
            Ii trecu prin cap ideea sa ia o foarfeca si sa-i taie camasa in bucatele sa o sfasie asa cum si el ii sfasiase inima…se gandi apoi ca si ea e la fel de vinovata ca el.
            Auzi cum se deschide usa de la intrare, era el…
            Se gandi ca arata ca o idioata, imbracata doar cu camasa lui, nemachiata si in dezordinea din jurul…se apropie de el, ii trecu mana prin par si din impuls il saruta…
            - Avem doua variante, spuse el…
            - Nu dragutule, avem o singura varianta…vrei cafea?
            - Mergem in bucatarie…intreba el.
- Nu, de data asta vom merge pana la capat, dar vom incepe drumul cu o cafea.

Cineva mi-a spus odata ca este posibil ca doi oameni sa se intalneasca la momentul potrivit, dar in timpul nepotrivit…si ca niciodata nimic nu este intamplator.

Al tau mereu,
          Eu