marți, 1 mai 2012

Scrisoare catre suflet


Scrisoare catre suflet,

“Mereu am impresia ca stiu ce sa scriu, dar de cele mai multe ori nu stiu cum sa scriu!”
Acum cateva zile am vazut o postare ce prezenta poza unui baietel care radea cu gura pana la urechi iar sub poza era urmatorul text : “Oare daca te-ar intalni copilul care ai fost ar fi mandru de barbatul care esti! ” sau ceva de genu… Mi-am adus aminte ca eu niciodata nu mi-am imaginat ca o sa ajung “baiat mare”, ca o sa am responsabilitati, un job, o relatie care sa dureze mai mult de  3 luni, etc.
Daca acum m-as intalni cu copilul care eram acum 10 ani, mai mult ca sigur ca ar fi mandru de mine, am ajuns tot ce el nu credea ca o sa ajunga…probabil ca ar fi dezamagit de faptul ca nu sunt inginer, ca inca fumez si ca nu mai stiu sa visez cu ochii deschisi…dar in rest cred ca ar zambi pana la urechi si mi-ar spune : “Bravo ma!”. Ar intelege probabil ca nu sunt director la vreo firma, ca nu am BMW si inca nu am proprietatea mea personala…

Dar,

Am alaturi oameni care imi ofera totul, si chiar daca oamenii astia vor pleca, vor veni altii, am alaturi luptatori de la care invat ca fiecare zi e altfel si ca fiecare clipa e mai alba sau mai neagra, oamenii care ma fac sa tresar cand ii vad, oamenii care m-au iertat sau ma vor ierta, am oamenii care au rabdare sa asculte aceleasi porcarii de 100 de ori si de fiecare data rad, am oamenii cu care pot fuma o tigara fara a discuta de viitor sau trecut, sunt oamenii care ma iubesc sau m-au iubit…am multe de spus…

Totul se leaga de oamenii pe care ii ai langa tine…restul se plateste prin MasterCard.
Sunt oamenii fara de care blogul asta nu ar fi exista, si de care imi este foarte dor!

Al tau mereu eu,
                Eu

miercuri, 18 aprilie 2012

Scrisoare de acasa,


Scrisoare de acasa,
Zambetul tau nu e ca zambetul meu…
Am reusit o performanta personala anul acesta, dupa 6 ani in care am sarbatorit Pastele pe unde am apucat, intr-un final am ajuns sa-l petrec si acasa. Nu cred ca va fi partea cea mai interesanta, dar pentru mine reprezinta o performanta si mi-am dat seama ca uneori e mai bine sa fi acasa decat oriunde altundeva…
Azi mi-am numarat pentru prima data pasii de la locul de fumat pana la birou, am simtit cum peretii se strang in jurul meu si ca nu mai stiu nimic…
Azi am aflat ca daca nu ai persoanele potrivite la locul potrivit si la momentul potrivit, inseamna ca nu esti omul potrivit sa fii acolo.
            Acum un an si ceva de zile am inceput sa scriu pe blog, imi amintesc ca era o seara de martie si ca ploua ingrozitor…tocmai vorbisem cu tine la telefon si m-am hotarat sa scriu ceva si uite asa a aparut “Sunt multe lucruri pe care nu le intelegem, majoritatea se intampla "ieri"...” .
            Imi amintesc ca mai intai am scris titlul blogului in romana si apoi m-am chinuit sa-l traduc…iar dupa ce l-am tradus, m-am hotarat sa-l schimb cu cel de acum…apoi mi-am propus sa-ti scriu in fiecare zi, dar nu am reusit sa ma tin de cuvant…
           Stiu ca de fiecare data astepti sa scriu ceva nou si sa las de fiecare data continuare in loc de sfarsit…
          Acum stiu ca fumezi o tigara (nu “tigare” cum am auzit ca se mai zice prin alte parti) si citesti ce am scris aici…
            Mereu am impresia ca stiu ce sa scriu, dar de cele mai multe ori nu stiu cum sa scriu!

            Al tau mereu,
                         Eu
           

duminică, 11 martie 2012

« Orice e posibil cand stii sa vrei »

Am sters trei fraze pana acum.
            Eu nu scriu pentru mine, eu nu am rabdarea sa-mi scriu mie, nu cred ca am ce sa-mi scriu, sau poate am uitat sa-mi scriu mie. De cele mai multe ori imi zic ca de ACUM o sa-mi scriu mie, dar sfarsesc prin a minti si scriu doar ce imi trece prin cap, ma mint mereu.
            Ma simt stors de idei (nu mai sunt idiot), secat de viata si obosit de culori… Ma simt de parca nu mai stiu cum sa vorbesc.
            Poate ma deprima si vremea de afara, e a doua oara luna asta cand revine iarna, am mainile inghetate si buzele crapate de frig.
Astept primavara, astept sa vad copacii verzi, sa ma “topeasca” cand ies in fata caminului sa beau cafeaua de dimineata la ora 12:00, cafeaua aia facuta la ibric si indulcita cu zambetul tau. Sa fumez ultima tigara din pachet aprinsa cu ultimul bat de chibrit, sa nu stiu daca e luni sau joi, sa stiu doar ca e AZI si ca maine o sa ma trezesc in bratele tale. Sa nu vreau nimic de la viata, sa-mi soptesti la ureche ca o sa fie bine ca iarna a trecut si nu mai vine…
             
          Sa ma bati la cap ca vine primavara si ca trebuie sa-mi cumpar umbrela si bascheti.

         Sa mergem la librarie a cumparam un caiet de 100 de file, un set de carioci…sa ne apucam sa desenam pe coperta zambete, nopti pierdute, pliculete de ceai, cutia de amintiri, pachetul gol de tigari, melodiile cantate la chitara, zambetul tau, bancurile mele, pasi de vals din gara, o dimineata de vineri…  Apoi cu un creion ros la capat sa insiram rand pe rand numai minciuni care mai de care mai gogonate, pana la ultima pagina iar cand am ajuns la final sa-l rasfoim pagina cu pagina si sa stergem cu guma minciunile care s-au transformat in amintiri.
            Al tau mereu,
                        Eu

duminică, 19 februarie 2012

Cat de greu e sa respiri?


Se spune ca oamenii care ies in calea noastra sau pe care ii intalnim sunt “trimisi” cu un scop…
Era o zi de iarna cand un om pe care cred ca il stiam de doar cateva ore imi spunea cu atata seninatate si sinceritate in suflet ca intotdeuna o sa-i uitam pe cei care ne-au ajutat si niciodata nu o sa uitam pe cei care ne-au facut rau, deoarece rau nu se uita niciodata…
Pe moment imi venea sa-l pocnesc, sa-l calc pe cap…e ca si cum cineva iti spune ca alb e de fapt albastru, numai tu l-ai vazut alb pentru ca esti mai idiot!
Apoi am inceput sa respir!
Am inceput sa vad “culori” si oameni care meritau atentia mea, oameni care aveau ceva de spus, oameni care ma faceau sa cred, oameni care m-au invata sa zambesc si poate cel mai important cum sa-i fac pe altii sa zambeasca!
Au fost, sunt si vor fi oamenii de care am nevoie zi de zi, sunt Ei cei care prin defectele lor devin perfecti…iar prin perfectiunea lor devin amuzanti.
Ma opresc aici, iar de data asta nu e din cauza ca nu mai am idei…ma opresc pentru ca nu are rost sa-ti explic ce inseamna sa poti respira prin altii, sa vezi pata alba din Marea Albastra.
Si m-am tot gandit…ce rost mai are sa scriu…pentru ce?
Al tau mereu,
               Eu

vineri, 3 februarie 2012

Arogante sub felinar partea a III-a


Eu, ea si motivul ei.

M-am intrebat in fiecare zi: “Cine sunt eu fara tine?”
Eu fara tine sunt cel de acum, cel pe care il stie toata lumea, cel care vrea sa fie stiut de toata lumea, cel care vrea sa fie auzit de toata lumea stransa intre 4 pereti, omul care se chinuie sa “rupa” un zambet de la fiecare (pentru ca asta vreau sa fiu). Omul care iubeste toamna, pentru ca adora sa se plimbe pe sub castani, si care astepta cu nerabdare primavara. Omul care nu se poate trezi decat daca bea cafeaua dimineata, care lasa mereu in ultimul moment tot ce are de facut pentru ca atunci tot are un final fericit (asa crede el). Omul care nu-si poate urma sfaturile, sau mintea, omul care se ghideaza dupa fiecare bataie din piept pe care o simte…sunt atat de multe.
Rabdarea nu e punctual meu forte, timpul insa a tinut mereu cu mine si gandul ca poate…
Eu cu tine suntem doi, sunt tot ce am spus mai sus, diferenta e ca peste toate si toti esti si tu.
Vom fi mereu…eu,tu si motivul tau.

Al tau mereu,
             Eu